Muzica religioasa, sacra sau arta veche este promovata de scoala de la Notre Dame din Paris in care straluceau in sec. al XII-lea Magister Leoninus si Perotinus Magnum, compozitori in adevaratul sens al cuvantului. Tehnica de lucru viza un ansamblu de voci exclusiv barbatesti, cu o incipienta tehnica polifonica. Tehnicile muzicale predilecte in ars antiqua erau:

  1. OrganuM (sec. IX-X) care consta in acompanierea unor voci de tenor cu o voce mai grava, nota contra nota la intervale de cvarta si se incheiau la unison.
  2. Discant (sec. XII-XIII) presupunea o suprapunere de voci care cantau la intervale de terte si sexte paralele (evitate pana acum, fiind considerate disonante si, deci, generatoare de sonoritati aspre);
  3. Faux bourdon(bas fals), o polifonie primitiva din trei voci prin suprapunerea a doua terte.

Ca genuri muzicale, ars atiqua propune Canonul (o imitatie la doua-trei voci a unei singure fraze) si Motetul (o piesa polifonica de tip coral).

Alaturi de aceste genuri apar si: condustus, rondellul si rondoul.